Despre tatarii din Tulcea -II

Continuăm seria întâlnirilor cu membrii comunităţii tătare din Tulcea cu un interviu acordat de Dl Memetiş Sait Vedat

"... o mare parte dintre noi a plecat în Turcia prin anii 1934 - 1936. Preşedintele de atunci al Turciei, Ataturk, a chemat turcii de pretutindeni, sa vina acasa.. a fost un fel de colonizare, pentru că acolo erau ţinuturi virgine, sălbatice.. le-au dat pământ casă, parcă în ţinutul Bursav.. ne vin şi acum de acolo în vizită nepoţi, strănepoţi, vor să vadă de unde provin bunicii lor..."

"..noi suntem aici de mult timp.. ne tragem din tătarii din Crimeea, aripa Batohan. Pe timpurile alea nu erau oameni citiţi, aceia se numeau molari, un fel de călugări.. nu, erau oameni simpli, nomazi, crescători de animale care au găsit aici un vad bun în zona Murighiol, Mahmudia, Sarinasuf, Caraibil.. era multă păşune, apă pentru animalele lor aşa că au rămas în zonă."

"Eu sunt din Murighiol, am făcut şcoala primară în sat, .. până în clasa I purtam doar cămaşa lungă, pantofi fără şiret... iar apoi m-au trimis părinţii la Medgidia la seminar să mă fac popă. Am învăţat acolo din 43 până în 47 când cu reforma învăţământului s-a desfiinţat seminarul şi m-am înscris atunci la Tulcea la Şcoala Medie Piscicolă ( actualul spital de pe Gloriei. tata a fost puţin chiabur, avea 25 -27 ha de pământ, aşa că m-a luat armata la Canal şi am făcut armata la lopata timp de 3 ani, 2 luni şi 2 zile.
Doi ani am fost la Mangalia, unde nu era nimic, noi am construit portul, mai ales la partea militară, iar restul armatei la Ovidiu. Pe timpul armatei am avut gradul de plutonier, dar la eliberare eram doar soldat neinstruit, că nu am făcut armata cu armele, ci cu lopata.
După armată, m-am stabilit la Tulcea.. într-o mahala turcească, pe str. Stâncilor.. pe strada mea mai sunt 4 familii de turci, bunicii au murit, dar au rămas copiii..."

"am prins chiar perioada în care se demola şi se construiau blocurile de astăzi... azi demolau o stradă întreagă, apoi începeau reconstrucţia ei.. am dărâmat multe case frumoase, chiar aici pe fost 23 August, acum Gavrilov Corneliu.. prin zona tribunalului de azi funcţiona o şcoală de limbă tătară cu un profesor foarte bun, programă, de unde au ieşit oameni foarte buni, doctori, ingineri. Era o şcoală turco-tătară, dar majoritatea elevilor erau tătari."

"...probleme între naţii nu au fost şi nici nu sunt. Chiar se invitau între ei vecinii.. vecinul din spatele casei dădea de paşte un cozonac, ouă roşii, noi de Bairam trimiteam baclavale.Eu am două surori mai mici, care s-au căsătorit cu români, acum au şi copii. La început am plâns şi eu şi mama, dar apoi ne-a trecut. Mult timp ginerii români nu au fost primiţi în casă, dar după 10, 15 ani au fost acceptaţi."

Despre tatarii din Tulcea - I

Desi am pus punct proiectului "Redescopera-ţi Oraşul!", continuam seria interviurilor si a fotoreportajelor, întrucat materialul de mărturii, amintiri şi interviuri strâns în timpul proiectului este foarte cuprinzător şi dorim să îl valorificăm în continuare, în măsura în care timpul pentru prelucrarea materialului ne va permite.

Interviul de mai jos a fost realizat iarna 2010 la sediul organizaţiei tătarilor (Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-musulmani din România) din Tulcea cu diferiţi membri ai uniunii. Din partea EU divers au participat Mădălina Belu, Teodor Grigoraş şi Lidia Vişan.

EU divers: Pentru început v-am ruga să ne trasaţi câteva elemente care caracterizează comunitatea tătărască din Tulcea.

UDTTMR: Tătarii din Tulcea, proveniţi din Crimeea, s-au stabilit într-o zonă distinctă a oraşului, pe Dealul Mamudiei (în prezent străzile Rahovei, Mahmudiei, Avram Iancu, Malcoci). Se pare că a fost preferată locaţia asta pentru apropierea de Lacul Zaghen din est oraşului, cu păşunile sale; se ştie că ocupaţia tătarilor era la acea vreme creşterea animalelor şi îndeosebi a cailor.

În judeţul Tulcea tătarii se găseau într-un număr mare în satele Murighiol, Colina, Iazurile, Beştepe. O mare parte a comunităţii tătăreşti a emigrat în Turcia în două etape: 1936 - 1937 şi 1945-1946. În Tulcea am înţeles că mai sunt în jur de 1500 de turci-tătari, din care 70-80% sunt tătari.

EU divers: Care este de fapt diferenţa dintre turcii şi tătarii din zonă?

UDTTMR: Ceea ce ne leagă este religia, suntem musulmani, mergem la aceeaşi geamie, dar suntem separaţi organizaţional, diferă într-un fel limba, obiceiurile şi în primul rând originea fiecăruia.

EU divers: Cum se prezintă astăzi comunitatea tătarilor?

UDTTMR: Să ştiţi că într-o bună măsură s-a păstrat comunitatea tătarilor de pe Dealul Mahmudiei. E drept mulţi au emigrat, alţii s-au căsătorit şi s-au mutat din zonă, dar comunitatea s-a păstrat. Avem mulţi vecini tătari, cu care vorbim binenţeles în limba noastră, ne vizităm cu ocazia sărbatorilor noastre.

S-au păstrat chiar şi unele case vechi, tradiţionale tătărăşti (casa din chirpici, fără temelie, cu prispă şi stâlpi de lemn, iniţial acoperită cu stuf). Mai jos puţin pe Costache Negruzzi aveam chiar şi o geamie, din care s-a păstrat în prezent doar o cameră de rugăciune pentru femei.

Interviu cu Dna Domnica TImofei

Bună ziua. Mă numesc Mitri Daniel şi sunt voluntar în cadrul unui proiect „Redescoperă-ţi oraşul”. Acest proiect urmareşte readucerea la lumină a valorilor si frumuseţilor acestui oraş ce a fost odata cosmopolit şi cu un farmec al său aparte. Şi astăzi mai păstrează o fărâmă din magia trecutului. Ce mi-aţi putea spune despre trecutul acestui orăşel?

Bună ziua. Mă numesc Domnica Timofei şi sunt soţia domnului Ivan Timofei –una dintre puţinele persoane ce mai ştie cânta la balalaikă din judeţ- sunt născută prin anul ’47. Am trăit cam toată viaţa in acest orăşel şi v-aş putea spune câte ceva despre el, informaţii pe care memoria m-a ajutat să nu le pierd. A fost sărăcie mare în acest orăşel. Prin ‘50-‚51 a început să fie mai bine.
Lipovenii erau o parte importanta a societăţii in Tulcea. Ei erau împărţiţi în două mahalale: Komorovka – cea din zona „Pelican”, şi aşa zisa „Tureţkaia”- cea din zona monumentului. Fiecare mahala avea in centrul ei o biserica: în zona monument era biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” şi nu avea popă, avea doar un dascăl; iar în zona Komorovka, biserica cu hramul „Ioan Bogoslov” („Ioan Gura de Aur”).În acea perioada timpul ni-l petreceam împreună cu cei de vârsta noastră; fetele se duceau la „haravodî” (cantari ale fetelor). Zona cea mai bine cunoscută pentru aceste „haravodî” pe carele duceam noi, fetele, in acea perioadă este intersectia străzilor 30 decembrie cu Libertăţii.

Şi ce ne puteţi spune despre imaginea oraşului Tulcea din acea perioadă?
Tulcea- ne era ruşine cu ea într-un fel. Strada Isaccei era toată numai hanuri si mori. În Piaţa Veche, chiar in mijlocul acesteia, a fost o biserică. Eu nu am apucat-o, dar am auzit aceasta de la mama. În 1940 a fost inundaţie şi nu a rămas decât o cruce în urmă.
Dunărea nu avea faleză. În locul în care este Parcul Personalităţilor în prezent, era fabrica de tăiat buşteni a lui Avramide. Se venea cu pluta cu buşteni, Dumnezeu ştie de unde. Chiar vechiul muzeu al Deltei Dunării a fost casa acestui Avramide.
Până în ’69 fiecare etnie avea şcoala ei. Prin anii ’59-’60 toate şcolile a trebuit să fie în română. Turcii aveau şcoala lor deoarece aveau şi geamia, şcoala acestora fiind pe Mahmudiei. Biserica cu ceas este bulgărească; cea grecească- evident a grecilor; pe Concordiei este biserica armenească; cea rusească în Piaţa Noua, iar de cele lipoveneşti am zis mai devreme.

Ce îmi puteţi spune despre viaţa comunităţii din acele vremuri?
În acea perioadă copii nu erau trimişi la şcoală pentru că aşa era mentalitatea. De la 8 ani fetele erau trimise ca doici la boieri iar băieţii ca ciobani. Ulterior a venit şi comunismul care ne-a impus foarte multe. Dacă nu te supuneai pierdeai mult. Cum ne cântau aşa jucam; nu aveam încotro. Pe mine, deasemenea, mama nu m-a lăsat sa continui şcoala. Astea erau vremurile.
Însă au fost şi persoane şcolite care şi-au pus amprenta în societate. De exemplu, Oteţ (Părintele) Feodor, venit din Bucovina. Ce m-a impresionat la dânsul a fost faptul că îi ştia pe toti din această mică societate. Oteţ Vasilii Ivanov a botezat aproape toţi copiii în acea perioadă. Acesta a construit şi biserica „Înălţarea Domnului”. A umblat prin toată ţara pentru a strânge fonduri.

Şi ce frumos era cândva: fiecare moment al vieţii unui om era dominat de o melodie, de câte o melodie distinctă. Nu exista moment in viaţă: botez, cununie, nuntă – care să nu fie însoţit de o melodie.
Vă mulţumesc foarte mult pentru informaţiile pe care mi le-aţi dat şi pentru timpul acordat. O zi plăcută în continuare.

CARTIERUL NEMTESC, STRADA MIRCEA VODA

INTERVIU CU DOAMNA CRACALI ARMIDA.
Reporteri: Dinu Alina, liceul Pedagogic Tulcea si Moroianu Adrian , liceul „Anghel Saligny „ Tulcea, voluntari EU divers.

Pentru inceput as vrea sa ne spuneti cum ati ajuns sa locuiti in Tulcea,respectiv in aceasta casa de pe Str. Mircea Voda.

Eu m-am nascuit aici, in Tulcea dar bunicii mei sunt nemti veniti din Rusia. Au fost adusi aici dupa Primul Razboi Mondial si li s-a dat ca majoritatea familiilor nemtesti pamant prin diferite sate din Tulcea dar si in oras, mai exact pe strada Mircea Voda. Aici, au fost nevoiti fiecare sa isi inceapa o noua viata bazandu-se pe munca campului. Cat despre casa, nu stiu prea multe, stiu doar ca a fost construita de parintii mei.
-Exista o arhitectura speciala a casei?
Nu, era facuta din chirpici si acoperita cu stuf ca majoritatea caselor de pe Mircea Voda ; poate niste ornamente exterioare dar nimic special. Strada in schimb era pietruita cu marmura rosie . In 1935 regele Carol al II-lea a venit prin Tulcea mergand cu masina pe strada noastra ;toate casele erau impodobite.

NE PUTETI FACE O UN SCURT ISTORIC LEGAT DE GERMANII DIN TULCEA ?
Erau circa zece familii pe strada noastra. In fiecare familie se vorbea limba germana, tin minte ca atunci cand am ajuns la scoala, profesorii ne ziceau sa nu mai vorbim acasa nemteste ca pocim Limba romana. Ocupatia de baza a oamenilor era plugaria dar tatal meu se mai ocupa si cu transportul, avea o trasura si doi cai cu care cara diferite marfuri in piata orasului iar uneori evreii mai imprumutau calul alb pentru inormantari. Mai erau doar cateva trasuri in oras.

Prin 1939 au venit polonezi si au fost adusi in casele noastre pentru ceva timp.Unii mai stiau germana si asa am reusit sa ne intelegem,erau incantati de mancarea pe care o pregatea mama.Aveau cu ei saci de bani pentru ca majoritatea aveau grade inalte in armata poloneza.

In 1941 am fost deportati in Germania. Eram tinuti in lagare si lucram la fabrica de caramida si carbune. Am trecut o data cu tranvaiul pe langa un lagar de evrei, totul era imprejmuit cu sarma ghimpata. In 1945,dupa terminarea razboiului, forte putini ne-am intors in Romania facand cam sase saptamani pe drum. Aici, nu am mai gasit nimic din ce aveam. Casele ne fusesera luate de stat. Norocul meu a fost ca in Germania am facut un fel de scoala pentru asistente medicale si aici am insistat sa lucrez in spital. Mai tarziu m-am casatorit cu sotul meu care era in cadrul armatei, el era moldovean de prin Botosani; cand s-a aflat ca se insoara cu o nemtoaica , a fost dat afara.

CUM ERA ORASUL IN VREMURILE ACELEA,CUM ARATA SI CE MAI STITI DE CELELATE ETNII ?
Era urat orasul, putina ploaie si iti ramanea incaltamintea in noroaiele de pe fiecare strada. Erau o multime de natii in oraselelul asta, evrei, bulgari, greci, turci, lipoveni, italieni, rusi, francezi pana si cativa iugoslavi, fiecare cu diferite ocupatii. Evreii aveau magazine de imbracaminte si incaltaminte, toate lucrurile erau facute la comanda. Grecii aveau magazinele alimentare, in care se vindeau masline si tot felul de bunatati aduse din Grecia, totul era vandut la cantitati de peste cinci kilograme. Familia, Efrimov, de lipoveni aveau o fabrica de covrigei vanilati pe strada Babadag. Ciumacencu era un rus, cel mai priceput tamplar din oras. Mai era un rus Morozov care era cica spion pentru tara sa. Bulgarii aveau macelaria in zona biserii cu ceas,unde este acum piata noua. Pe strada Babadag, pe langa magazinele evreilor, mai exista cate un bordel sau casa in care se facea chiuretaj, mureau tinere si femei pe capete acolo. Un bordel era chiar unde este acum Banc Post. Spitalul era inainte unde este acum cel de TBC sau psihiatrie dar apoi s-a mutat la monument in cladirea fostului liceu Piscicol.
-Existau conflicte intre etnii?
Nu, nici vorba. Nu se faceau diferente intre noi si altii. Fiecare isi vedea de treaba lui.

Interviu cu domnul profesor de germana Aurel Enica

Belu Madalina :Buna ziua, in primul rand. Pe langa eleva dumneavoastra, sunt si voluntar intr-un proiect finantat de Comisia Europeana in cadrul programului Tineret In Actiune, proiect ce se intituleaza « Redescopera-ti Orasul ".
Prof. Enica Aurel :Buna ziua si bine te-am gasit. Ma bucur sa aflu ca elevii liceului Moisil au astfel de activitati extrascolare atat de intersante. Cu ce te pot ajuta ?
B.M: Ca nationalitate, stiu ca sunteti roman. Insa ca profesor de germana, presupun ca ati avut anumite interactiuni cu nemtii ce au locuit in Tulcea de-a lungul timpului. As vrea ca, prin intermediul acestui interviu, sa aflam care sunt opiniile dumneavoastra in legatura cu Tulcea Veche si despre nemtii dobrogeni. Pentru inceput, ne puteti spune cum arata Tulcea de altadata?
Prof. Enica Aurel : Ca majoritatea oraselelor din Regat, Tulcea era un targ patriarhal, cu un farmec deosebit, atat prin asezarea sa originala, pe 7 coline, aidoma Romei, dar si prin pitorescul caselor din centrul orasului, care reflectau personalitatea proprietarilor.
B.M. : Ce lucruri inedite ne puteti spune despre comunitatea germana din oras ? Stiti pe unde locuiau nemtii ?
Prof. Enica Aurel : Populatia orasului, alcatuita din romani, dar si dintr-un amalgam de minoritati : turci, rusi(ucraineni), tatari, greci, bulagri, germani, evrei, sarbi, armeni, tigani etc era impartita pe cartiere grupate de regula in jurul bisericilor. Pot fi mentionate Cartierul Comorovca (in jurul bisericii cu Cimitirul Eroilor), cartierul Bazgani (in jurul bisericii “Sf. Imparati”). Germanii locuiau pe strazile Traian si Mircea Voda, bulgarii pe strada Mahmudiei si stradutele aferente, tatarii pe strada Rahovei, evreii pe strazile Babadag si Isaccei, spre exemplu. Nu se poate vorbi de o stratificare perfecta, ca in orasele din Transilvania, pe strazile date ca exemplu locuind si romani, si locuitori apartinand etniilor de mai sus mentionate, intr-o perfecta armonie si in buna intelegere, neexistand stari conflictuale. Erau foarte multe ateliere, apartinand unei palete vaste de mesteri, mori(la inceput de vant, apoi cu motor), brutarii, restaurante si carciumi, gradini de vara, ceainarii, drogherii, librarii, hanuri, precum si cladiri apartinand administratiei otomane(pana la independenta) , apoi romanesti. Schimbul de populatie cu bulgaria a avut urmari nefaste economico-culturale pentru tinuturile tulcene, bulgarii din Dobrogea fiind buni agricultori si buni gospodari ; cei pe care i-am primit au devastat pur si simplu gospodariile si terenurile in care au intrat, aidoma tiganilor in satele sasilor

B.M. : Am inteles ca ati tradus anumite acte pentru nemti. Povestiti-ne mai multe !
A.E. :In preajma celui de-Al Doilea Razboi mondial, o serie de familii germane s-au repatriat in Germania celui de-al treilea Reich, statul german primind in schimbul averii lasate de etnicii germani aici, petrol. Din pacate, cei care aveau sa locuiasca in viitoarea zona de ocupatie sovietica, au fost obligati sa se reintoarca in tarile de origine, astfel incat si in tulcea s-au intors etnicii germani, dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Dupa 1989, au mai plecat din Tulcea si din satele judetului cateva familiii : Rausche, Lazureanu, Ereth, Brand pentru reintregirea familiei in R.F.G. Cunosc acestea intrucat, dupa cum ati aflat si voi, le-am tradus unele acte in limba germana. Au fost repartizati in toata Germania, familiile parintilor nu locuiesc in aceeasi localitate cu famiile copiilor, casatoriti, de altfel.

B.M. : Aveti idee despre activitatea nemtilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial ?
Prof. Enica Aurel : In prezent, comunitatea germana numara peste 200 de membrii, in fruntea acesteia fiind germanii care nu sunt originari din Tulcea. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, etnicii germani ramasi in Romania (mai exact, Tulcea) si-au indeplinit indatoririle de cetateni romani onesti, cinstiti, conform pregatirii profesionale a fiecaruia. Conditii mai vitrege pe toate planurile au avut, ca de altfel, toti locuitorii urbei, pana la stabilirea normalitatii dupa razboi.

B.M. : Ce parere aveti despre intiativa proiectului de a promova ce a mai ramas din tulcea veche, un centru cultural european, unde convietuiesc atatea etnii ?
Prof. Enica Aurel : Proiectul este mai mult decat bine-venit , in cazul in care materialele adunate si selectate vor dovedi obiectivitate maxima, impartialitate si vor contine propuneri si masuri concrete care, inlaturand interesele de grup si individuale, sa duca prin colaborarea tuturor factorilor de progres( oameni de afaceri, arhitecti, istorici, oameni de cultura si arta, oficialitati) la progresul in sine.

Casa Grigore Antipa(s)

Material realizat de Teodor Grigoraş, elev in clasa a XI-a la Liceul Teoretic Grigore Moisil si voluntar in proiectul "Redescopera-ti Orasul!"

Teodor Grigoraş: Buna ziua! Suntem voluntari ai Centrului EU divers şi în prezent derulam un proiect intitulat "Redescopera-ţi Oraşul!", in cadrul caruia încercam să găsim cât mai multe informaţii despre clădirile şi casele care au o anumită vechime şi fac parte din centrul istoric al oraşului nostru. Ce ne puteţi spune despre casa în care locuiţi?
Locatara: Aceasta casă a ajuns întâmplător un monument istoric printr-o conjunctură juridică: fostul proprietar a avut o moştenitoare, ea a căutat să-şi redobândească imobilul, nu a avut actele necesare pentru aş dovedi proprietatea şi, din câte am înţeles noi, discutând cu avocaţii, care au fost de ambele părţi, pe ea chemand-o Antipas, s-a folosit de acest nume şi s-a substituit numelui doctorului Grigore Antipa. La Bucureşti, în procesul pe care l-a avut pentru redobândire, s-a folosit de acest nume şi a zis că aceasta este casă muzeu, casa doctorului Antipa. Speculând această oportunitate a reuşit să-şi recaştige imobilul, aici la primarie, cu doi martori în vârstă, care ştiau că părinţii au avut proprietatea. Mai târziu a izbucnit aici un scandal între proprietar şi chiriaşi, deoarece nu s-au respectat nişte legi, s-au demarat nişte acţiuni pe fond şi când toată această conjunctură a devenit vulcanică, Primaria a venit şi a bătut tăbliţa „Monument istoric”. Aşa că prea multă istorie, casa nu are…

T.G.: Ce ne puteţi spune despre proprietarii acestei case, şi despre cum arăta cândva aceasta?
L.: Imobilul a avut doi proprietari care au făcut parte dintr-o familie bogată, e tipul de casă care se construia la vremea aceea de către bogătaşi, este o casă foarte înaltă. Iniţial era o casă foarte frumoasă… avea salon de muzică, bibliotecă, era o casă boierească pentru o familie foarte avută. în stânga porţii avea garaj, în spate magazie, iar în dreapta, grup sanitar cu baie, în corpul central era salonul de mese, jos era bucătăria de unde servitorii pregăteau masa. La bucătărie exista şi un cuptor de pâine.
Nouă ne pare rău de casă, deoarece este această neclaritate juridică, iar casa are neapărată nevoie de reparaţii serioase şi nimeni nu îndrăzneşte să facă nimic, pentru că s-au iscat aceste animozităţi cu proprietara, am rămas pe loc. Nu poţi să faci nimic dacă nu ai asentimentul proprietarului, deoarece reparaţiile înseamnă nişte investiţii, nişte cheltuieli, pe care în final trebuie cineva să ţi le restituie. În schimb, am mai învelit casa, deoarece la fiecare ploaie picura peste tot. La interior s-au mai astupat nişte ferestre, uşi, deoarece prin casă se mergea din cameră în cameră(tip vagon), aşa era arhitectura timpului. Aici sunt familii care stau de 40-50 de ani.

T.G.: De când datează construcţia casei acesteia?
L.: S-ar părea că imobilul a fost construit înainte de 1900. Nu ştiu exact anul construcţiei. Casa a mai suferit modificări în interior: parchet peste duşumele(erau nişte duşumele foarte groase), uşile au peste 3 metri înălţime şi sunt comandate în Rusia. La interior casa are peste 4 metri înălţime. Dar a început să cedeze din cauza traficului, din cauza deselor lucrări şi săpături care s-au făcut, astfel imobilul este fisurat peste tot.

T.G.: Ce s-a întâmplat când s-a schimbat sistemul politic?
L.: ... proprietarul a fost închis nevinovat. El fiind grec, a refuzat să intre în serviciul statului, şi-a păstrat lângă vechiul cinematograf ”7 noiembrie”(azi Select) un magazinaş, unde vindea sucuri vara. Era vremea cu securitatea, cand cu o vorba puteai sa nenorocesti doua generatii, iar cineva, dorind sa-i faca rau, l-a reclamat ca spune bancuri impotriva sistemului si pe acest fapt, l-au arestat intr-o noapte. A stat închis cam 2 ani, i-a fost confiscată casa, l-au nenorocit practic. El a făcut apendicită în detenţie. L-au operat acolo, dar a dat în septicemie, şi l-au trimis acasă. A murit după câteva luni.

T.G.: Cum vi-l amintiţi pe domnul Antipas?
L.: Eu am trait cu el în această curte. Era un om de o fineţe şi nobleţe rară, deşi era foarte gras. Aceasta casă avea garaj… câţi din vremea aceea aveau maşină? Vă daţi seama că era un om foarte bogat. Domnul Antipas se ocupa în tinereţea sa cu angroul de cereale, aici fiind şi o zonă agricolă foarte bună. Cu fiica lui am fost colegă de şcoală. După moartea tatălui ei a încercat din răsputeri să redobândească casa, dar comuniştii când confiscau imobilele, le luau cu tot cu acte, pe care le distrugeau şi nu se mai găseau.

T.G.: Cum va explicati faptul ca aceasta casă a facut faţă demolărilor masive făcute de comunişti?
L.: Fiind în zonă centrală nu pătrunsese încă sistematizarea aici. Nu era o zonă unde să poată să construiască blocuri. Aşa era viziunea timpului: iniţial au încercat să amenajeze artera principală, care era intrarea în oraş (strada Babadag), apoi s-au extins cu blocurile pe la periferie, pentru a mări oraşul, din cauza numarului mare al populaţiei. Au încercat să amenajeze malul Dunării, care era un adevărat târguşor… veneau barjele cu cărbuni, alimente, cherestea şi le descărcau chiar aici… eu am trăit în zona coloanelor, în zona comercială de acolo… Erau evrei, mici comercianţi, cu dughene, unu langă altul, vindeau nasturi, toate mărunţişurile. Coloanele vechi vă spun că aveau un farmec deosebit… păcat că le-au demolat. Coloanele erau foarte groase, încât nu le puteai cuprinde, cu arcade între ele, cu un trotuar foarte lat, iar la fiecare arcadă era câte o ducheană. Aşa dacă a-i sta să faci o comparaţie, cum a fost acest târguşor în copilăria mea, el este un monument istoric, ştiţi de ce? Pentru că aici este o mare diversitate etnică şi fiecare grupare şi-a făcut ambientul ei: turcii şi-au făcut moschee, căsuţele lor tipice, ruşii şi-au construit bisericile lor pe Gloriei (sunt 2 biserici ruseşti, a 3-a este aici lângă piaţa veche). Pe strada Victoriei, unde are acum sediul PSD, era încartiruit un pluton de armată rus, (în copilăria mea) dotat cu atelaje. Dacă e vorba să vorbim despre perioada dominaţiei ruseşti şi dacă v-aş spune că toată copilăria mea am trăit cu difuzoare montate în centrul oraşului, care începeau de pe la ora 9 dimineaţa numai cu marşuri ruseşti. În librării nu găseai altceva decât literatură rusă tradusă. De acuma aveam 14 ani şi nu mai suportam. Când s-a terminat cu megafoanele( difuzoarele de care ziceam) parcă m-am născut a doua oară.

T.G.: Vă mulţumim pentru timpul acordat! O zi bună!

Despre germanii din Tulcea, de vorba cu Dl Mihai Paraschiv

Interviu realizat de Lidia Visan si Madalina - Claudia Fulga in cadrul proiectului "Redescopera-ti Orasul!" http://www.redescoperatiorasul.eudivers.ro/

D-le Mihai Paraschiv, inteleg ca sunteti jumatate neamt, familia dvoastra, Brendel, provenind din colonia nemteasca Malcoci din judetul Tulcea. Spuneti-ne mai multe va rog despre dvoastra si in general despre nemtii din Tulcea.
Familia mea este venita in Romania in primul val de emigrare a germanilor (n.n. 1840). Au stat prima data pe a doua strada, pe deal, in satul Malcoci, pentru ca acolo s-a facut stabilizarea ; nemtii care nu au mai avut loturi, dupa cum a stabilit autoritatea turca, au venit si s-au asezat in Tulcea, in zona Str. Aureliana, Luterana si Mircea Voda, care se numea chiar asa Strada Nemteasca. Pe mircea voda, pana in cinema patria a fost padure pe tot dealul. Populatiei germane li s-a dat terenul, iar ei au platit prin predarea masei lemnoase la autoritatea turca.
Familia mea a venit in Tulcea in 1947, li s-a dat teren si si-au facut casa in 1947 pe Libertatii, o casa exact dupa specificul german.

Dar pe strada imediat paralela, pe Traian, unde de altfel e si Biserica Romano – Catolica, acolo nu erau nemti ?
Foarte putini, iar acum nu a ramas mai nimic din casele lor. Totul este reconstruit, s-au vandut multe case.

Germanii au venit cu un stil propriu de construire a caselor : faceau un cofrag din scanduri, carau cu roabele pamant si paie, stropeau cu apa si bateau cu maiul ; asa se faceau casele ; de aceea aveau zidurile de 60 cm si erau foarte calduroase. De asemeni, plafonul se facea cu stuf, straturi groase, dat cu pamant.
Casele nu se faceau pe temelii, decat astea mai tarzii. Pe la 1840 faceau casele fara temelii, direct pe pamant. Li se facea o prispa cu pamant galben si nu patrundea apa.

In cadrul proiectului nostru vrem sa publicam un ghid de promovare a Tulcei de altadata, cu spatii largi acordate fiecarei etnii reprezentative pentru oras. Pentru nemtii din Tulcea, ce ar trebui sa mentionam (case, cladiri, personalitati)?

Cand au emigrat germanii in masa, in 1940, ei au fost despagubiti pentru casele lor, iar in acestea au venit alte neamuri, care n-au pastrat casele specifice.

In Tulcea nu mai sunt astfel de case tipic germane, ultima am impresia ca a fost daramata acum cativa ani pe str. Luterana.

E posibil sa mai fie vreuna in Malcoci, pe deal. In Atmagea mai e o singura casa ramasa de la germani, cea din scandura de vis-a-vis de Biserica, cea a invatatorului.

Cele care mai sunt in picioare, cum ar fi cea de pe Traian la nr 9, a dlui August Reitich si cea de pe Mircea Voda sunt construite mai recent, cam de prin 1920.

Biserica Romano-catolica a fost construita tot asa, ca si casele nemtesti, fara temelie, si de aceea nu a rezistat; s-a construit alta noua in acelasi loc.

Ca si personalitate, eu as sugera pe dl August Reitich, biolog de profesie, membru al Academiei, care a organizat primul muzeu de naturale in casa sa particulara de vis-a - vis de Biserica romano - catolica.

Imediat dupa revolutie, cand au venit cu ajutoare nemtii, au vrut sa ne despagubeasca, sa ne faca alta casa, iar asta a noastra sa o demonteze si sa o duca la Ulhm, la muzeul etnicilor dobrogeni, pentru ca era casa cu specific nemtesc. N-au luat-o, ca era bunica indaratnica. In schimb au luat tot ce au putut de pe la etnicii nostri: fier de calcat, dulapuri, tot ce era specific german.

Ce a mai ramas specific nemtesc si un monument de arhitectura (baroc curat) este Biserica din satul Malcoci, care ar merita sa fie restaurata si vizitata de turisti.